Observația naturalistă este o metodă de a observa modul în care oamenii sau animalele se comportă în cadrul lor natural. Este un fel de cercetare de teren, ceea ce înseamnă că cercetătorii colectează date în afara cadrului de laborator sau clinic. Cercetătorii tind să se cufunde cât mai mult posibil cu mediul pentru a nu afecta în niciun fel comportamentul natural al participanților.
Pe baza poziției observatorului, observația poate fi participantă și neparticipantă. Observația participantă este observația în care cercetătorii se cufundă în fenomenul observat despre care colectează date. Observatorul trebuie să se integreze într-un grup social și să ia parte la acțiunile sale. Acest tip de observație este folosit din două motive. Primul motiv este faptul că o mulțime de grupuri, precum sectele religioase, elitele, asociațiile secrete, sunt închise și inaccesibile pentru observație. Așadar, pentru a obține datele necesare, observatorul trebuie să devină parte a grupului și să-și „pierde” identitatea, adică să-și ascundă rolul de observator. Acest lucru duce la o mulțime de probleme etice și tehnice, care aproape ridică îndoieli cu privire la posibilitatea de a efectua observații ascunse.
Al doilea motiv pentru care se folosește observația participantă este că ajută la depășirea diferenței dintre obiectul observat și subiectul dominant, introducând astfel acțiunea dialectică în cercetare. Observația participantă revoluționează relația dintre observator și observat astfel încât toți subiecții devin un singur fenomen. Prin urmare, nu este de mirare că cercetarea-acțiune a acceptat acest tip de observație ca fiind importantă pentru realizarea nu numai a unui obiectiv științific specific, ci și a unui obiectiv social mai larg – schimbarea cercetării tradiționale. Problemele etice menționate mai sus sunt eliminate în acest caz deoarece prestația observatorului este publică. Cu toate acestea, dificultățile metodice și tehnice, precum obiectivitatea și imersiunea cu grupul persistă, dar dacă metoda tradițională de cercetare este neglijată, atunci și aceste probleme dispar. Există și observație neparticipantă. Observația neparticipantă implică observarea participanților fără a participa activ. Deci, observatorul intră într-o comunitate sau sistem social implicat, dar rămâne separat de activitățile observate.
În funcție de numărul de cazuri observate, se poate face distincția între observarea cu un singur caz și observarea cu cazuri multiple. Observarea unui singur caz este observarea unui singur caz sau a unui singur tip de fenomen. Colectarea sistematică de date pentru un singur caz a fost denumită „Studiu de caz”. Scopul acestei proceduri este de a explica o reacție individuală în cadrul unei situații colective și de aceea se mai numește și dezvoltarea documentației personale. S-a dezvoltat într-o metodă de cercetare separată . Strâns legată de observarea unui singur caz este observația clinică, care s-a dezvoltat în medicină și psihiatrie. Se urmărește stabilirea unui contact direct între observator și pacient, pe de o parte, și obținerea de informații detaliate despre ceea ce afectează o boală, pe de altă parte, adică factorii individuali și sociali complexi care provoacă o anumită stare psihică a pacientului. Pe de altă parte, în observarea cu mai multe cazuri, mai multe cazuri sau grupuri de fenomene identice sau diferite fac obiectul observației. Ea presupune înregistrarea faptelor folosind numeroase exemple prin care se explică structura fenomenelor și chiar dezvoltarea lor. Această metodă de colectare a datelor este similară cu crearea registrelor sociale, pe de o parte, și cu înregistrarea în masă a populației – un recensământ, pe de altă parte.
Pe baza duratei sale, observația poate fi instantanee și longitudinală. Observarea instantanee este utilizată la un moment specific, care este de obicei crucial pentru desfășurarea unui proces și este înregistrată într-o manieră similară cu cea a fotografiei. Scopul instantaneului este de a identifica principalul factor care determină dezvoltarea ulterioară a unei serii de acțiuni cauzate de acesta. Toate activitățile dinamice sunt observate în acest fel, deoarece permite discernământul important și eliminarea caracteristicilor neimportante ale unui fenomen. Observația longitudinală este utilizată în diferite secvențe continue ale unui proces, cu scopul de a identifica schimbările pe o perioadă mai lungă de timp (Figura 3). Procesele sociale durează mai mult și au loc pe o perioadă mai lungă de timp și, prin urmare, o astfel de procedură de observare este importantă pentru descoperirea dinamicii tuturor evenimentelor și a axei pe care acestea evoluează.
