Studiile istorice presupun identificarea, localizarea, evaluarea și sinteza din trecut, cu scopul nu numai de a descoperi evenimentele din trecut, ci de a raporta aceste evenimente trecute la prezent și la viitor. Potrivit lui Leininger (1985, p. 109), „Fără trecut, prezentul nu are sens și nici nu ne putem dezvolta un sentiment despre noi înșine ca indivizi și ca membri ai unor grupuri”.
Procesul de realizare a unui studiu istoric include câțiva pași tipici, cum ar fi identificarea problemelor, revizuirea literaturii de specialitate, colectarea și analiza datelor. Datele se găsesc de obicei în documente, artefacte și relicve, dar sunt obținute și prin rapoarte orale. Sursele de date pot fi găsite în biblioteci, arhive sau în colecții personale.
Sursele de date istorice sunt împărțite în surse primare și secundare, primele oferind informații de primă mână sau dovezi directe, iar cele din urmă furnizând informații la mâna a doua. Sursele primare includ: istorii orale, înregistrări scrise, jurnale, martori oculari, fotografii și dovezi fizice. Sursele secundare folosesc adesea sursele primare pentru a analiza subiectul.
Datele colectate sunt supuse a două tipuri de evaluare – critică externă și critică internă. Critica externă se ocupă de autenticitatea datelor (validitatea), în timp ce ctiticismul intern examinează acuratețea datelor (fiabilitatea) și urmează criticii externe. Critica internă este mai dificil de efectuat, deoarece atunci când se evaluează materialul dintr-un document și se determină dacă materialul este exact, trebuie luate în considerare motivele și posibilele părtiniri ale autorului.
