Cercetarea narativă este un tip specific de modele calitative în care „narațiunea este înțeleasă ca un text vorbit sau scris care oferă o relatare a unui eveniment/acțiune sau a unei serii de evenimente/acțiuni, legate cronologic” ( Czarniawska , 2004, p. 17). Implică studierea unuia sau a doi indivizi, colectarea datelor prin poveștile lor în care raportează experiențele individuale, iar apoi ordonarea cronologică a sensului experiențelor (Creswell et al., 2007, p. 240). Narațiunile pot avea o lentilă teoretică directoare sau o perspectivă (de exemplu, o lentilă feministă).
Potrivit Creswell (2007), în practica cercetării narative pot fi găsite diverse forme de studiu narativ , cum ar fi:
- biografie – cercetătorul scrie despre/înregistrează experiențele din viața altei persoane;
- autobiografie – indivizii care fac obiectul studiului scriu/înregistrează experiențele vieții lor;
- istorii de viață – portrete ale întregii vieți a unui individ;
- istoriile orale sau poveștile experiențelor personale – un studiu al reflectărilor personale ale cuiva asupra evenimentelor și cauzele și efectele acestora, colectate de la unul sau mai mulți indivizi (Plummer, 1983).
Procedura studiului narativ presupune:
- stabilirea dacă problema de cercetare sau întrebarea se potrivește cel mai bine studiului narativ;
- selectând unul sau doi indivizi de interes pentru studiu și punându-le să-și spună poveștile (texte de teren), colectând astfel date brute. Textele de teren pot include o înregistrare a poveștilor lor într-un jurnal sau jurnal. De asemenea, cercetătorul poate să le observe și să înregistreze note de teren sau să culeagă scrisori trimise de ei, să adune documente despre ei, povești despre ei de la membrii familiei, fotografii etc.;
- colectarea de informații despre contextul acestor povești (locuri de muncă ale participanților, cultură, contexte istorice etc.);
- cercetătorul analizează poveștile participantului căutând elemente cheie și le ordonează într-o prezentare cronologică. Această cronologie, cu accent pe secvența, reprezintă trăsătura distinctivă a cercetării narative. Povestea finală poate include elementele întâlnite în mod obișnuit în romane, cum ar fi timpul, locul, intriga și scena;
- colaborarea cu participanții prin implicarea activă a acestora în cercetare și negocierea semnificației poveștilor cu aceștia pentru a spori validitatea analizei (Creswell & Miller, 2000).
vieții individului trebuie să fie înțeles clar, colaborarea activă cu participantul este obligatorie, este nevoie de un ochi atent pentru a identifică poveștile particulare care surprind experiențele individului în materialul sursă adunat, iar cercetătorul trebuie să reflecte asupra propriului fundal personal și politic, care determină modul în care prezintă poveștile participantului (Creswell, 2007, p. 57).
Additional source of information: https://www.youtube.com/watch?v=zKTH5_k50vM&t=37
